Blog despre culturism
Crampele musculare
miercuri, 9 martie 2016
Cat de neplacut e, in special noaptea, cand dormi, sa te trezesti brusc pentru ca ai o crampa musculara! Crampele musculare sunt contractii bruste si involuntare ale muschilor si pot dura intre cateva secunde si cateva minute. De obicei, ele pot aparea la gamba, la cvadricepsi sau femurali, talpa piciorului, dar si la antebrat sau alte grupe musculare.
Din ce cauza se produc aceste crampe? Mai jos vom discuta despre crampele musculare ce au legatura cu exercitiile fizice si nu cele cauzate de diverse probleme medicale.
Daca muschii sunt supusi la exercitii fizice intense si nu li se acorda timp suficient pentru refacere si aici putem include odihna si nutrientii necesari din alimentatie, ne putem astepta la crampe musculare. Lipsa hidratarii inainte, in timpul, dupa efortul fizic facut si nu numai, ci pe toata durata zilei, cauzeaza aparitia crampelor musculare. Asigaruti-va ca beti suficienta apa pe parcursul zilei. In apa din timpul antrenamentelor ar fi ideal sa punem suplimente ce contin si electroliti (de exemplu Xtend).
In cazul in care nu avem aceasta posibilitate, sa ne asiguram necesarul de magneziu, potasiu, sodiu, calciu din alimente. Luam calciul din lapte, branza; magneziul din spanac , varza, nuci, seminte; potasiul din banane etc. O alta metoda de a evita crampele musculare este sa facem incalzire inainte de a incepe exercitiile fizice. Din pacate, vad prea putine persoane sa faca incalzire sau stretching inainte de antrenament. Si nu e de joaca, deoarece pe langa crampele musculare, se pot ajunge la situatii mult mai neplacute, precum o intindere musculara sau mai rau, o ruptura musculara.
Miscari de stretching putem face si intre serii, acest lucru va da muschilor o mai buna elasticitate, mai buna pompare, mai mult sange si, implicit, mai multi nutrienti in muschi. Dar daca avem deja o crampa musculara, putem usor sa masam zona respectiva pentru a relaxa musculatura. Putem, de asemenea, pune o compresa calda pentru a relaxa muschii in zona respectiva.
Si nu uitati sa va antrenati, sa va odihniti si sa mancati corespunzator!
(articol scris de Andrei Nilgesz)